Ce poți învăța în Paradis?

Mi-a fost foarte greu să încep a scrie despre ceea ce oferă Zanzibar și despre ceea ce poate oferi o insulă în dezvoltarea noastră. Dificultatea este legată de selecția învățămintelor oferite de către acest loc minunat. Am gândit acest articol în completarea articolului ”Călătorind și crescând” https://psihologiebucuresti.ro/2021/04/08/calatorind-si-crescand/.

Zanzibar – insulă exotică, temperatură similară pe tot parcursul anului; cu două sezoane: uscat și umed; umiditate crescută comparativ cu ceea ce simțim la noi în țară.

Plec de la ceea ce am observat eu și încerc să duc către o generalizare pentru a sublinia ceea ce poate oricine obține, indiferent de experiențele anterioare.

• Pole pole style. Ceea ce încearcă localnicii să ne învețe de cum ne văd, este că trebuie să nu ne mai grăbim, să nu ne mai agităm, sa luăm lucrurile ușor. Localnicii tot repetă “pole pole” – ușor ușor. La început pare ceva inventat ca să nu se streseze ei, auzeam asta des în jurul meu, “le este lene, nu se grăbesc”. Dar după un timp de observație, analiză și ceva experiențe, am realizat că ei încearcă să ne învețe ceva, ceva foarte util fiecăruia. M-am setat să analizez dacă acest “pole pole” este doar zis așa, ca expresie verbală sau el chiar poate fi o lecție. Surpriză mare când de la zi la zi se contura varianta cum că acolo era o lecție. De cele mai multe ori “pole pole” apărea atunci când oamenii se agitau în situații în care chiar și dacă se agitau nu puteau rezolva sau urgenta rezolvarea. În popor folosim pentru această agitație, “a te agita ca Pepsi”. Pai, atunci “pole pole” era necesar. De ce să te agiți aiurea cand nu poți rezolva chiar nimic, ba mai mult, poți înrăutăți starea, atât a ta cât și pe cea a celor din jur? Sunt șanse să se învețe această lecție? Fiecare să analizeze în cazul lui 😊.
• Natură. Relaxare. Sănătate. Conexiunea cu natura este benefică sănătății noastre, iar acest lucru este stiut de multă vreme. Există mai multe date științifice care confirmă că vizionarea peisajelor naturale induce o stare de relaxare. Privitul plantelor verzi, florilor și a lemnului, duc la efecte pozitive asupra cortexului prefrontal și asupra activității nervoase autonome. Ideea pe care o susțin aceste studii este aceea ca “terapia prin natură” poate fi utilă pentru medicina preventivă. Timpul petrecut în natură poate reduce stresul si astfel se produce relaxarea, astfel se poate face prevenție.

Am realizat repede că mă puteam uita la spectacolul oferit de ocean și ore fără să mă plictisesc și fără să se repete ceva. Zilnic era diferit, tide-ul este dependent de fazele lunii. În unele dimineți oceanul era la mal, în altele era deja plecat departe. Nu mai vorbesc despre vegetație, care parcă avea culori mai intense. Asta făcea ca marea majoritate a timpul să fie petrecut în natură.

• Jos măștile fizice. Umiditate = fară makeup. Aș zice că masca fizică cade până a se înțelege “pole pole”. Indiferent cât de mult și-ar dori o doamnă să aibă o față perfectă, nu poate decât dacă o are deja. Ce vreau să zic mai exact, este că fondul de ten nu are ce să caute, nu stă pe față, e prea umed și nici nu-și are locul. Afară este cald, hainele și încălțămintea folosite sunt cele de vară, ele nu pot ascunde tot, costumul de baie este un accesoriu care nu poate ascunde mare treabă. Pe scurt, fizic cel puțin, nu te poți da ceea ce nu ești. Poate fi un prilej bun pentru cei care nu acceptă modul în care arată. Procesul poate fi unul relativ ușor, nimănui nu-i pasă dacă ai câteva kg în plus sau dacă ești alb, negru sau roșu la față, Hakuna matata mood is everywhere 😊.
• Haina îl face pe om sau omul pe haină? Nici nu mai știam sigur cum era în practică, în teorie știam. Insula este locul perfect pentru a simți că hainele chiar nu contează.

Încă mă amuz când îmi amintesc că mai mereu îmi uitam sandalele pe unde mergeam sau cum mergeam desculță prin sat pentru ca plecasem “prin vecini” pe plajă și la întoarcere era high tide și era necesar să merg prin sat. Cam așa era și cu hainele, important era să ai haine pe tine, nu ce firmă sunt sau dacă sunt noi modele. Pe scurt zis, importanța bunurilor materiale scade, dacă lecția se învață. Cei din generația mea au fost educați cu aceste învățăminte, dar tot mai des se observă în societatea actuală, exact inversul.

• Să apreciezi ceea ce ai. Poate ca asta ar trebui sa fie învățat prima oară, dar din păcate, vine mai târziu, abia după ce au fost culese mai multe experiențe. Chiar dacă vorbim despre Africa și tot ceea ce implică ea, peisajul, ceea ce vede ochiul ca natură, face să se treacă cu vederea mai multe minusuri. De la zi la zi crește grămăjoara cu recunoștință pentru ceea ce ai.
• Conectarea cu sine. Pe lângă ceea ce reușește să facă fiecare în acest demers, fie că se plimbă pe plajă, că adună melci, că privește oceanul, că înoată, etc și localnicii ajută la asta prin diverse întrebări sau comportamente. Cel mai drăguț mi se părea cum ajutau la un inceput de zi în conexiune cu sinele. Așa drăguți erau când întrebau cum ai dormit, cum te-ai odihnit, ce fel de vise ai avut și dacă ești gata să te bucuri de o nouă zi.
• Dorința de adaptare. Am analizat îndeaproape, pentru a înțelege, ce fac acesti oameni pentru a se adapta. Inițial am bătut nițel câmpii cum că ei au ceva abilitățti transmise transgenerațional din vremea de când au fost sclavi (las un link pentru a se înțelege la ce mă refer: https://psihologiebucuresti.ro/2020/08/31/trauma-transgenerationala/) .…dar nah, ei sclavi nu au prea fost, au avut un rol total diferit, ceva “rol intermediar” în procesul de vânzare a sclavilor. Ce înseamnă asta? Înseamnă că ei au preluat din traumele victimei, dar și din cele ale agresorului. Asta face ca ei să fi primit și resursele care vin la pachet cu traumele (sunt transmise și cu capacitatea de a le face față). În cazul traumelor transgeneraționale, cea mai importantă resursă este reziliența.

Cum se poate observa asta în comportamentul zilnic? În Zanzibar pana în anul 2020 nu prea existau turisti ruși, dar din pandemie parca s-a spart conducta cu ruși. Ce vreau să spun cu asta este că localnicii nu aveau habar de rusă, dar s-au mobilizat rapid, au început sa ia lecții de la ceva bătrân (localnic) care vorbea rusă.

Îmi place mult să văd cum acești oameni au înțeles că ceea ce este în acest an le influențează veniturile și că este necesar să se adapteze. Astfel au gasit soluții, au investit timp și energie, au încercat să cunoască pe cât pot ei noul client, au încercat să învețe limba clientului, sa comunice cu acesta (chiar și basic) și mai important – nu au visat la clientul vechi, care anul acesta nu prea era (Italian, neamt, francez, etc). Pot spune că în acest loc oamenii traiesc în prezent, adaptându-se la el, bucurâdu-se de el. Aceasta este o mare dovadă de sănătate mentală, a trăi în prezent este sănătos, chiar dacă în jurul nostru vedem des mulți oameni care trăiesc în trecut sau în viitor.

Adaptarea personală în societatea în care petrecem timp, aduce siguranță si liniște. Am simțit lumea satului foarte primitoare și deschisă, însă îmi vin în minte și evenimente în care m-am simțit foarte furioasă si revoltată pe anumite comportamente. Aproape că mi-a fost imposibil să aflu de unde naiba iau ouă proaspete (de alea ținute cu zilele în soare 😊). Nu am înțeles de ce nu spuneau cine are încă ouă de vânzare, era legat de mine sau erau ei în competiție si poate așa murea capra vecinului….

Am simțit repede că ceva este diferit în dinamica locală. Chiar dacă oamenii sunt înceti ca mișcări, evenimentele aleargă în jur. Ceea ce era valabil dimineața, se putea modifica de 2-3 ori până la apusul soarelui, asta făcea ca mereu să se evalueze situația, uneori implica ceva efort, alteori nu. Diferența ar fi că la noi ne agităm mult până finalizăm un proces, acesta poate dura mult până se încheie. Pe insulă părea că oamenii se agită mai puțin dar finalizează mai multe lucruri. Am pus eu pe seama faptului că vorbind despre o societate mică, normele pot fi și ele restrânse sau pot lipsi uneori și că asta ar putea duce la timp economisit, dar și la diverse neînțelegeri.

• Care-i treaba cu legislația? În mod normal viza este de 3 luni, dar cu “ocazia” pandemiei statul Tanzanez oferea încă 3 luni posibilitate de extindere de viză și încă o lună grație, deci 7 luni în total. Beneficii pe timp de pandemie 😊.

În Zanzibar există legi scrise și legi nescrise. Una din legile nescrise se referă la ce se întâmplă și cât plătește un șofer muzungu (alb) în cazul în care calcă un cocoș/pui. De întâmplat nu cred că se întâmplă mare lucru, dar de plătit am auzit că se plătește cam 300000 silingi pentru un cocoș mai mare. Partea frustrantă este că animalele sunt lăsate libere pe stradă, nu au garduri la curți, iar responsbilitatea animalelor cade in sarcina șoferului….

Condusul pe acolo chiar poate fi experimentat, dar este nevoie de solicitarea unui permis de conducere local. Pe alocuri te poți simți ca la examen.

Mă umflă râsul când îmi amintesc o discuție cu un amic. “Să nu dai fază lungă, te sperii aiurea, ăstia mișună mereu, dar până să ajungi la ei fug, nu îi calci”. Cam astea două le știam eu până să mă apuc de condus: cât costă cocoșul, deja îmi era frică să mă gândesc la prețul unei vaci și că dacă dai fază lungă, te sperii și nu are rost 😊. Pot zice că îmi dezvoltasem o privire mega focusată pe animale și cam uitam de oameni, ca doar “ei fugeau singuri”. Cum a fost prima oară când am pus fază lungă? O nouă lume mi s-a așternut în față, oameni, biciclete, camioane, toate fără lumină…..atunci am înțeles de ce toată lumea mergea cu fază lungă. Satele fără iluminare stradală, fac condusul pe timp de noapte să fie dificil. Drumurile sunt mult mai înguste și mai stricate în partea de sud a insulei comparativ cu nordul.

Nu stiu dacă știți, dar în Zanzibar comunitatea de români (expats) este în primele locuri ale topului. Poate că vă întrebați cum este posibil să te descurci să faci business la mama naibii, în Africa. Foarte simplu. Dacă vă veți uita la cum merge treaba cu legea pe acolo (nu zic să studiati în amănunt legi), veți înțelege că este exact ca la noi în anii ’90, cu tot ceea ce cuprinde: legi aberante, inflație mare, devalorizare, corupție, etc. Asta face să nu le fie foarte greu compatrioțiilor noștri să dezvolte business-uri de succes acolo. Sunt bucuroasă pentru ei și îi admir foarte mult. Am avut ocazia să cunosc o parte din comunitatea de români de pe insulă și știu cât de consumator de energie & emoțional este, dar și câtă satisfacție aduce.

Ce vis au localnicii? Marea majoritate a localnicilor visează să aibă copii cappuccino 😊. Unii doreau să dezvolte afaceri care să implice turismul. Un alt vis, întâlnit la mai puținei, era sa aibă un iPhone.

• Socializare/comuicare. Depinde unde stai, daca stai la hotel, socializarea și comunicarea încep practic de când te trezești și ai pășit afară din camera ta. La șederile pe termen lung asta poate pune probleme, poate fi obositor, dar poate aduce și multe avantaje. Zilnic îți poți exersa modul în care te prezinți în fața lumii, exersezi engleza sau limba locală, etc. Poți socializa și lega prietenii (ce e drept de scurtă durată) cu alți turiști sau cu localnici. Faptul că te afli într-un loc plin de turiști face să poți să petreci timp cu multe tipologii umane, să asculți povești similare, dar cu viziune diferită, asta face să crescă empatia, doar ascultând cum alții s-au simțit sau au reacționat în diverse situații.
• Ce poți face într-o zi? Nu am să intru în detalii, cred ca sunt suficiente site-uri care cu asta se ocupă. Pe lângă faptul că există multe materiale și informații utile despre locuri, păreri despre locuri, prețuri impresii, etc, părerea mea este ca unele aspecte este necesar să fie trăite la prima vedere, nu citite și apoi trăite.

Paleta de oferte chiar este foarte atractivă, de la excursii prin alte insule, locuri de pe insulă, stat la soare, vizitat organizat, poți să încerci și exploratul de unul singur. Harta de pe telefon poate să îți scoată în față multe locuri virgine, abandonate, pustii, de care te poți bucura în tihnă. Dacă ai mașină, este foarte accesibil să descoperi locuri pe care nu le mai știe niciunul dintre cunoscuții tăi. Aceste locuri te pot umple de energie, te pot ajuta să vezi, să înțelegi lucruri despre tine și despre cei din jur, etc.

Poți petrece timp în atelierele artiștilor locali. Mi-au parut a fi foarte deschiși în a arăta secretul picturii sau sculpturii.

Este posibilă inclusiv implicarea în proiecte de voluntariat, mai mult cu muncă fizică ce e drept, dar nu este imposibil de găsit ceva la care să poți fi util. Unii managerii de hoteluri sunt deschiși spre sprijinirea și implicarea in proiecte care ajută insula.

• Ce te mai poate învăța insula? Am întâlnit mai multe persoane care au experimentat pierderea pe insulă. Fie ca vorbim de pierderi financiare, materiale, dar si emoționale. Mă refer la furturile care se practică în număr destul de mare dacă compar cu anii trecuți. Cu ceva ani în urmă m-am înscris într-un grup pe Facebook – Zanzibar residents – acolo am citit despre mai multe jafuri, furturi, dar și în discuțiile cu alți turiști pe care i-am întâlnit, am aflat despre multe întâmplări cu iz negativ.

Trădarea este iarăși experimentată des. Trădarea în afaceri, în relațiile de amiciție, în iubire, etc. Pe insulă circulă multe povești despre cum au fost trădați unii și alții, cum au fost excrocați, cum au pierdut bănuți mulți sau cum au fost excluși, părăsiți, etc.

Un lucru foarte important care se învață repede este că dacă ai  pielea albă, dacă ești muzungu, prețurile sunt diferite. Indiferent de cât de bun negociator ești sau cât de integrat ești in lumea satului, prețul pe care-l vei plăti la taraba cu fructe și legume, va fi mai mare decât prețul obținut de localnici. Piele de nobil, prețuri de nobil 😊.

• Deschidere spre a asculta și satisface nevoia. Am obsevat o mare deschidere spre a asculta ce-și dorește clientul și o dorință mare de a încerca să îi livreze acel lucru. Am constatat că asta poate să vină din încrederea pe care o au în ei. Hai c-am înțeles ce vrea clientul, acum am încredere că pot să fac și după rezultatul. Încrederea în sine te face să ajungi mai usor la rezultate, este vorba despre mindset și asta pare să-i ajute.

În cazul meu a fost mai mereu cam ceea ce-mi doream, nu identic dar semăna, m-am gândit eu ca știu să explic bine ce-mi doresc și de aia a fost bine😊)).

În lumea satului multe lucruri erau la îndemână și se întâmplau rapid. Am experimentat seviciile de croitorie, rezultatul – o pereche de pantaloni. Aveam modelul, am ales materialul și apoi am descris ce săculeț/poșețică/borsetă aveam nevoie (nu am un nume pentru acel obiect – treabă mai mică pentru cărat obiectele personale). Peste 2 zile aveam pantalonii și treaba de cărat obiecte. După mici retușuri, clientul a fost fericit.

• Pot să îți lipsească lucruri pe timpul șederii? Raspunsul ar fi: Ooo, da!

Știam despre mine că sunt adult și că dacă mă setez că am plecat de acasă să fac asta, creierul meu va sta cuminte și nu voi simți lipsuri, că doar urma să mi le satisfac acasă. Ei nah, ca în practică pare că mereu lucrurile se întamplă diferit decât în teorie. Erau zile în care care mi-aș fi dorit ca familia, prietenii să poată să vadă, să se bucure și ei de ce mă bucur eu. Noroc cu tehnologia care ne poate aduce aproape (varianta de compromis, dar există ceva care ajută).

Cred că in Stone Town chiar poți găsi cam tot ce-ți trebuie, dar cu toate acestea, anumite mâncăruri chiar mi-au lipsit, brânza este unul din ele. Se găseau mai multe feluri de brânză europene și chiar ceva localnici începuseră să facă brânză, dar tot nu erau ca cele de la noi.

Ar mai fi multe altele de analizat, dar care ar mai fi farmecul dacă nu am descoperi și singuri o parte din ele?!