Sociodrama

„Sociodrama a fost definită ca o metodă de acțiune profundă care se ocupă de relațiile intergrupale și ideologiile colective. Adevăratul subiect al unei Sociodrame este grupul.

Conceptul care stă la baza acestei abordări este recunoașterea faptului că omul este un jucător de rol, că fiecare individ este caracterizat de o anumită gamă de roluri care îi domină comportamentul și că fiecare cultură este caracterizată de un anumit set de roluri pe care le impune cu un grad diferit de succes asupra membrilor săi.”

– J.L.Moreno

Psihodrama și Sociodrama au fost introduse de către J.L. Moreno, în anul 1953.

Modul de lucru este direct pe “scenă”, în plan fizic, acolo, lucru cu tot corpul, cu somatizările, cu emoțiile și cu mintea, cognitiv, cu integrarea informației.

“Sociodrama, cu componentele sale de acțiune/reflecție, vorbește ambelor părți ale creierului. Este o tehnică educațională kinestezică, intuitivă și cognitivă.” (Sternberg & Garcia, 2000).

Tehnicile folosite (solilocviul, oglindirea, dublarea, schimbul de rol) ajută mebrii grupului să experimenteze mai profund rolurile.
Focusul este pe fenomenele de grup, ideologii colective, valori, norme sociale, în timp ce Psihodrama se concentrează pe individ și relațiile interpersonale.

Oferă “scena” (spațiu) pentru a lucra la experiențe comune indivizilor, rezolvarea conflictelor, învățarea de noi roluri, dezvoltarea unei înțelegeri mai clare, luarea de decizii, găsirea de noi soluții la conflictele etnice.

Tema poate fi introdusă și dezvoltată de către participanți sau poate fi o temă predefinită, pe o anumită problemă. Ex: dictatura comunistă.
Dupa fiecare punere pe scenă există spațiu pentru feedback de rol, împărtășire, în care membrii grupului abordează punerea în aplicare, ideile, soluțiile pe care le-au prezentat și pot genera material nou pentru clarificări viitoare.
Această metodă îi ajută pe participanți să experimenteze eliberarea emoțională și catharsisul prin dezvoltarea unei mai bune înțelegeri despre ei înșăși, circumstanțele lor și rolurile celorlalți în acele circumstanțe, încurajându-i în continuare să-și exprime sentimentele

În centrul său se află binomul lui Moreno, Spontaneitate-Creativitate.

Spontaneitatea și creativitatea în sesiunile sociodramatice sunt de natură sinergică, dependentă de nivelul lor asupra modului în care grupul funcționează ca întreg. Din acest motiv încrederea reciprocă în cadrul grupului este esențiala.

Experiențele neuro-motorii ne modelează cogniția. Importanța somatizării este evidențiată de către știința cognitivă neronală a cunoașterii încorporate (care are în vedere atât creierul cât și corpul). Experiențele trecute permit grupului să reexperimenteze trăirile și instinctele indiferent dacă acțiunea este reală sau o intruchipare a ei. Procesarea mesajului, a limbajului, scenele vizuale și imaginile motorii mentale activează rețeaua de centri motorii corticali și subcorticali. Aceștia acționează corpul, “cum sunt acum”, conștientizând rezistența somatică.

În Sociodramă și participanții în rol de observator cartografiază emoțiile și acțiunile fiecarui rol prin propriul sistem motor, visceromotor și somatizări, prin interferența empatică încorporată. (Scorelli 2020)

Externalizarea trăirilor nedescrise/nersotite, dinamica invizibila sau distorsiunile percepției duc la formarea percepțiilor asupra experiențelor interioare abstracte. Concretizarea (ceea ce se întâmplă pe scenă) funcționează ca un motor de schimbare prin externalizarea problemei, ocolind mecanismele de apărare sau reducându-i ambiguitatea (Kushnir și Orkibi 2021).

Oglindirea activează predominant partea dreaptă a creierului (creierul analogic, partea intuitivă) extinzând procesele de gândire și permițând creativității și spontaneității să se manifeste.

Pe masură ce se dezvoltă noi roluri impactul vechilor modele, vechilor roluri este diminuat.

Noua informație astfel obtinuță, este apoi procesată de partea stângă a creierului (partea analitică și metodică sau creierul digital), creând noi învățări în timp ce cunoașterea intelectuală rămâne conținută și abstractă (Phiskie 2008).

Beneficiile aduse de concretizarea la nivel individual permit accesul grupului la

conținut reprimat. Împreună cresc coeziunea și colaborarea grupului, dezvoltând reziliența creativă colectivă.

Spațiul pentru împărtășire satisface nevoile părții stângii a creierul și îi ajută pe cei care au nevoie de discuții, de a ventila.

Aceste beneficii fac ca Sociodrama să fie o metodă holistică de lucru cu grupurile de indivizi.

  1. Moreno, J. L. (1953). Who shall survive? Foundations of sociometry, group psychotherapy and sociodrama (2nd edn.). Beacon House.
  2. Z Psychodrama Soziom (2022) 21:409–422
  3. Scorolli, C. (2019). Re-enacting the bodily self on stage: embodied cognition meets psychoanalysis. Front Psychol, 5(10), 492.
  4. Kushnir, A., & Orkibi, H. (2021) Concretization as a Mechanism of Change in Psychodrama: Procedures and Benefits. Frontiers in Psychology, 12, 633069. https://doi.org/10.3389/fpsyg.2021.633069.
  5. Phiskie, J. (2008). The depth and breadth of concretisation; Understanding the learning processes that are activated and valuing what concretisation has to offer. Thesis. Australian and New Zealand Psychodrama Association Incorporated