Scleroza Multiplă (SM) este o boală cronică care implică sistemul nervos central (SNC). În această boală, sistemul imunitar atacă mielina, care este stratul protector din jurul fibrelor nervoase.
Deoarece SM atacă SNC, aceasta poate afecta foarte mult modul în care interacționăm cu cei din jur.
În articolul de față am adunat date din literature de specialitate, în ceea ce privește relația dintre stres și această boală pentru a aduce mai multă claritate pacienților în ceea ce privește implicarea emoțiilor în evoluția stării lor de sănătate și influența emoțiilor asupra calității vieții lor.
Stresul si debutul SM
Pentru a confirma ferm sau a exclude dacă stresul este un factor de risc pentru debutul SM, sunt necesare studii prospevctive care evaluează frecvent factorii de stres. Efectul stresului asupra apariției SM rămâne încă neclar.
Relația dintre stres și SM
Relația dintre stres și SM a devenit o problemă atractivă în ultimii ani.
Unele studii au indicat o asociere între evenimente stresante din viață și debutul / puseele SM. Cu toate acestea, dovezile care susțin această ipoteză nu sunt concludente până în prezent.
Avem la dispozitie tot mai multe dovezi care susțin o asociere între evenimente stresante din viață și un risc crescut de puseu in cazul sclerozei multiple (SM). Cu toate acestea, natura acestei relații rămâne neclară, din cauza lipsei unui acord cu privire la definiția stresului și / sau din cauza problemelor de proiectare a cercetărilor.
Poate v-ați întrebat dacă personalitatea poate influența progresia bolii. Ei bine se pare că nu contează ce tip de personalitate are pacientul în ceea ce privește progresia bolii (Pratt, 1951).
În cazul pacientilor cu SM tulburările psihologice au incidență și prevalență semnificativă– procesul patologic este înca neclar.
S-a observant ca depresia este mai frecventă în timpul puseelor, poate exacerba oboseala și disfuncția cognitivă și nu există dovezi ferme ale inducerii acesteia prin interferon; în schimb, tratarea depresiei îmbunătățește aderența la medicamentele care modifică boala.
Anxietatea este, de asemenea, frecventă, apare la pacienții nou diagnosticați, iar asocierea acesteia cu depresia a fost sugerată pentru creșterea ratei ideilor suicidare.
Majoritatea studiilor care evaluează progresia bolii au evaluat stresul prospectiv înainte ca modificările progresiei bolii să devină evidente. Aproape toate aceste studii au arătat o relație pozitivă, indiferent de instrumentele utilizate sau de cadrul temporal considerat ca fiind perioada „la risc” (de la 4 la 8 săptămâni).
Se știe că stresul poate afecta boala fără a provoca puseu, doar agravează simptomele, pare necesară adăugarea unei evaluări periodice a funcționalității pentru a evalua diferite categorii de stări de sănătate.
Stresul cronic, definit ca expunere la un factor de stres mai mult de 48 de ore, a avut un efect mai mare asupra SM decât stresul acut (Ackerman și colab., 2002; Brown și colab., 2006a, 2006b; Grant și colab., 1989; Mei- Tal și colab., 1970).
Frecvența expunerii la stres este, de asemenea, asociată pozitiv cu progresia bolii: o creștere a numărului de evenimente stresante este asociată cu o creștere a probabilității de recidivă
După un eveniment de viață stresant, modificările în SM se manifestă în următoarea ordine: în primul rând, leziuni cerebrale RMN, în al doilea rând, simptome clinice sau pusee și în al treilea rând, modificările Scalei de stare a handicapului extins.
(Spitzer și colab., 2012) a constatat că pacienții cu SM au avut experiențe mai traumatice în copilărie și adolescență decât persoanele sănătoase. Mai mult, pacienții cu stres precoce au prezentat o rată de recidivă mai mare decât cei fără.
Se știe că stresul timpuriu al vieții poate provoca modificări neuroendocrine care rămân la vârsta adultă, crescând susceptibilitatea la anumite boli (Panzer, 2008) și crescând prevalența tulburărilor psihologice severe (Alvarez și colab., 2011) care predispun la o abordare inadecvată în situații stresante.
Sunt necesare mai multe studii prospective pentru a înțelege mai bine efectul stresului timpuriu în SM.
Închei acest articol cu speranța că am adus raspunsul unor întrebări pe care le au pacienții care poartă diagnosticul de scleroză multiplă si transmițându-le că nu sunt singuri și ca pot solicita suport emoțional specializat de la psiholog pentru a-și crește calitatea vieții.